Dans modern

Cercul de dans modern este condus anul acesta de Diana Năsulea. 

La cercul de dans modern, ne aventurăm alături atât de cei mai mici cât și de cei mari, în lumea fascinantă a dansului. Poziționându-se la intersecția dintre artă și sport, dansul reprezintă o activitate plăcută și relaxantă pentru cei mai mulți copii și tineri. Cu toate acestea, abilitățile pe care copiii le pot obține prin dans sunt numeroase. Bineînțeles, cel mai evident lucru este că prin dans, copiii își dezvoltă urechea muzicală, dar și abilitățile mortrice. Așadar, postura, mersul și dezvoltarea unui trup armonios reprezintă niște efecte directe ale efortului depus la orele de dans. Pe lângă aceste lucruri, prin dans, copiii își dezvoltă și o serie de abilități mai puțin evidente. În primul rând ei învață să lucreze în echipă, să se coordoneze, sincronizeze și prin aceasta, să comunice cu partenerul/partenerii de dans. Apoi, dansul implică rigoare și un anumit grad de disciplină. Deși orele se desfășoară într-o atmosferă relaxată, copiii sunt învățați că, atunci când se execute un dans, este important ca fiecare participant să depună un nivel de efort ridicat.

Este un cerc care atrage foarte multi copii.